Liliana Rus

Aflată la ceasul debutului târziu, dar încărcat de rod, Liliana Rus descoperă ochiului stăruitor în poezie un lirism discret şi delicat, graţios şi contemplativ, dominat de prezenţa culorii, uneori numai de sugestia ei, alimentat în permanenţă de descriptiv şi de revolut. Poeta nu se revoltă, nu acuză, nu sfidează, nici chiar atunci când renunţă la sfiiciune, la cochilie, la carapace, pentru a exista manifest şi declarativ: „Priviţi-mă,/sunt pregătită să simt/înţepătura de floretă/a degetului vostru arătător./Pedepsiţi-mă,/sunt gata să-mi hrănesc/îngerul”. Suntem în prezenţa unei forme speciale de dialog, purtat cu onestitate şi cu orice risc, alternativă la paradoxurile şi ambiguităţile formulelor literare moderne.

Liliana Rus este absolventă a Liceului Economic şi de Drept Administrativ din Câmpulung Muscel (1975) şi a Şcolii Populare de Arte din Piteşti (1980), clasa profesorilor Gheorghe Vrăneanţu şi Vasile Rizeanu. A colaborat, în decursul anilor, cu Radio România Tineret, numărându-se printre membrii fondatori ai Clubului Radioascultătorilor acestui post. Frecventează cenaclurile literare Liviu Rebreanu şi Argeş din Piteşti şi se împărtăşeşte din credinţa lui Dinu Flămând: „Poezia încearcă să fie un pic mai mult decât tăcerea”.

Noapte

Cărţile cheamă la insomnii
coborând pe catifeaua
melancoliilor.
Pretutindeni se deschid ferestre,
cineva ascultă Chopin
într-un tei înflorit.
E cald…
E-o suferinţă-n aer
şi stele joacă şotron,
trăiesc împăcarea cu mine
şi cu trădările mele,
păstrez dintr-o copilărie
primită de-acasă
felinarele amintirilor.
Aş vrea să mă plimb
toată noaptea,
să închiriez toate străzile
până la ziuă,
când le voi preda
vânzătorilor de ziare
sau măturătorilor,
rugându-i
să nu-mi şteargă paşii.

Am obosit, maestre

Am impresia că
sunt vecină cu Ruysdael,
prea multe ceruri vaste,
prea multă lumină
flamandă.
S-a mutat în oraşul meu
ţara norilor
şi a tuturor griurilor,
au venit pescăruşii
alungaţi din amintirile
marinarilor,
femeile poartă saboţi,
bonete sclipitoare
şi o tristeţe uşoară…
Pe lângă vechi case
fără perdele,
vântul umflă liniştea
încremenită la streşini.
Prea mult vermillon
în acord cu albastrul aprins…
Am obosit, maestre,
potriveşte umbra caldă
şi lăsarea serii.

***

Cum îmi suporţi
răsucirile-acestea?
Eu nu mi le mai suport!
Şi-atunci mă ascund
şi aştept să-mi treacă.
Am dreptul la o reluare?
Încerc să intru
într-un interior melancolic
şi mi se face dor
de-o mare pură,
mi-ar plăcea
ca sufletul meu
să aibă deschidere la mare…
Să uit de tristeţea păpuşilor.
Mulţumesc că-mi îngădui
să locuiesc în mintea ta
şi să privesc cerul
cocoţată pe umerii tăi.

Dimineaţă de iunie

Abia despachetate
din cuferele
timpului tânăr,
rochiile luminoase
ale verii
pornesc, înlănţuite,
timide,
pe plajele trezite
din somn.
Dimineaţă de iunie…
cu cer viu
încă nedecolorat
de miezul zilei,
cu dantela valurilor
înfiorând nisipul
ca un flamenco
pe un ţărm andaluz.
Miros de tamarix
şi ace de pin
tulburând apele
din golful
altei dimineţi.

***

Nu ştiu de ce
imaginea ta
este cea a călătorului
care nu găseşte loc la han.
În bagajul tău
descopăr întotdeauna
ceea ce-mi lipseşte.
Aveam multe să-ţi spun
şi sunt surprinsă
că atunci când se face curat
se renunţă inconştient
la sarea sufletului.

Să-mi hrănesc îngerul

Prieteni,
voi pune în scenă
o piesă de Ionesco
în clandestinitate,
fără regizor, scenograf
sau decoruri.
Voi sparge certitudini…
E vremea să pun în vitrină
nedumerirea.
Iar pentru spălătoriile curioşilor
voi atârna pe frânghii
perdelele opţiunilor mele.
Am să refuz ofertele
trase la indigo
şi am să provoc,
desigur,
un mare scandal.
Priviţi-mă,
sunt pregătită să simt
înţepătura de floretă
a degetului vostru arătător.
Pedepsiţi-mă,
sunt gata să-mi hrănesc
îngerul.

Pinguinul alb al iluziei

Nu mă pot îndrăgosti
decât într-un oraş erotic,
într-un oraş fără ţărmuri,
învăluit într-o iubire
universală.
Nu mă pot deschide
cu bucurie
decât acolo unde
stelele lucesc pentru mine,
iar fântânile exuberante
îşi fierb răcoarea
la umbra albă a verii.
Nu-mi pot adăposti iubirile
decât în case curate şi albe
ori în hoteluri
cu miros de vacanţă
şi camere cu vedere spre cer…
Nu râdeţi,
totul va fi bine,
mă voi întâlni într-o gară
din sud
cu pinguinul alb al iluziei.

Primăvară roz
Nelinişte ciudată
Râde caisul.

Tremură noaptea:
O falsă siguranţă
Mimează ceasul.

Freamătă marea.
Sufletul meu s-a oprit
La geamandură.

Vara…
Nestăpânită, ambiţioasă
Ca o dorinţă.

Copac înflorit,
Melancolic zâmbeşte
Zidul de piatră.

Ploaie de vară
Dumnezeu împarte pâine
Săracilor.

Focul păstrează
Cărbune pentr-un crochiu
Cu arbori în vânt.

Dimineaţă
Zdrenţele viselor
Umilind memoria.

Să rămâi singur
Ascultând cum şoarecul
Roade speranţa.

Pana unui vis
Pe-o chitară cu şolduri
De rododendron.

Brumărelele…
Mama le-a plantat în cer
Mi-e dor de toamnă.

Vase mici de-argint
Violete-nflorite
Pictează timpul.

Se scufundă-n lac
Norii coborâţi din cer
Vara visează.

Se şterge ziua.
Lângă crucile albe
Suspină mama.

Linişte verde
Apele Veneţiei
Dorm în gondole.

Albe corăbii
Prelungirea ţărmului
În largul mării.

Desen japonez
Ciorchinii liliachii
Ai unui salcâm.