CONSTELAŢII SINONIMICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Încheind producţiile editoriale pe anul 2003 ale Universităţii din Piteşti, lucrarea-teză de doctorat a profesoarei Mariana Andrei (Sinonimia frazeologică şi lexico-frazeologică în limba română) deschide o nouă perspectivă asupra semasiologiei româneşti. Trecând dincolo de graniţele lexematice ale acestei categorii semantice, autoarea propune o abordare monografică a sinonimiei frazeologice şi lexico-frazeologice, fundamentată pe o vastă bibliografie de specialitate (sunt indicate 198 de titluri de volume, studii sau articole în română, engleză, franceză, germană, rusă) şi consolidată de un bogat material faptic (exemplele sunt excerptate din dicţionare, beletristică, mass-media sau vorbirea cotidiană).

Concepută în patru mari capitole – la care se adaugă consideraţiile finale, indicele de autori şi indicele de unităţi frazeologice – Sinonimia frazeologică şi lexico-frazeologică în limba română angrenează lectorul, iniţiat sau diletant, într-un proces interactiv la capătul căruia, prin activarea concomitentă a unor fascicule purtătoare de sens, poate fi recompusă constelaţia sinonimică a referentului-nucleu.

Primul capitol, intitulat Consideraţii introductive, se vrea un fir al Ariadnei menit să ne conducă prin labirintul unei discipline aflate încă într-un stadiu incipient – frazeologia (obiectul de investigaţie, conceptul de unitate frazeologică, tipuri de unităţi frazeologice). De la Charles Bally – care a creat sintagma unité phraséologique – până la conceptul de frazem – frazeolexem) propus de lingvistica germană, frazeologismul incumbă el însuşi un câmp sinonimic întins: expresie idiomatică, expresie figurată, formulă fixă, grup sintactic stabil, unitate sintagmatică, îmbinare constantă de cuvinte, locuţiune, unitate frazeologică etc.

După ce defineşte frazeologismele (unităţile frazeologice) drept îmbinări fixe de cuvinte al căror sens nu se deduce în mod direct din sensul cuvintelor componente şi care, sub aspect semantic şi funcţional, sunt, de regulă, echivalente cu un singur lexem (pag. 10), autoarea trece la inventarierea tipurilor de unităţi frazeologice: locuţiuni, expresii frazeologice, sintagme stabile şi terminologice. Precizările de natură teoretică, uneori polemice, vin să întregească tabloul gândit de Mariana Andrei. Locuţiunile sunt separate de expresiile frazeologice, acestea din urmă având marcată sema + expresivitate (ele sunt dotate cu încărcătură stilistică): sac fără fund, cu caş la gură, la mintea cocoşului etc. De un tratament aparte se bucură idiomatismele, integrate în clasa expresiilor frazeologice: a bate apa în piuă, a-şi da arama pe faţă, a bate şaua să priceapă iapa. Autoarea adoptă poziţia lui Theodor Hristea – conducătorul tezei de doctorat – în ceea ce priveşte delimitarea expresiilor paremiologice de frazeologia propriu-zisă, proverbele, zicalele constituindu-se în „fraze” complete, chiar dacă aparţin genului aforistic lapidar, cum ar spune Jolles; ele exprimă „idei”, nu „noţiuni”, deci nu pot fi echivalate semantic cu frazeologismele sau cuvintele (unităţi frazeologice vs. unităţi frastice). Drept concluzie a primului capitol stă aserţiunea potrivit căreia frazeologismele sunt echivalente reale sau potenţiale ale cuvintelor, îndeplinind funcţia unui singur cuvânt în procesul comunicării verbale.

Capitolul al doilea, Privire de ansamblu asupra sinonimiei, e o incursiune diacronică în lumea cuvintelor cu sens asemănător şi formă diferită, încadrată de o abordare sistemică, integratoare. Limba ce hrăneşte o cultură e puternic amprentată de spiritus loci, un referent dezvoltând cu atât mai multe fascicule sinonimice cu cât el se află într-o poziţie „privilegiată” în contextul istoric, social, cultural. Nu-i de mirare că un dicţionar arab din evul mediu conţinea aproape o mie de termeni pentru noţiunea cămilă; eschimoşii, probabil, au foarte multe cuvinte (expresii) pentru a desemna albul. (Astfel de dominante sociolingvistice pot fi identificate şi în arealul românesc; pentru a lenevi, de exemplu, avem: a trage mâţa de coadă, a tăia frunză la câini, a sta cu burta la soare, a trage chiulul, a lucra la „stat”, a lăsa de azi pe mâine, a lungi boala-n oase ş.a.m.d.)

Prin simpla trecere în revistă a tipurilor de sinonimie din limba română (lexicală, gramaticală, fonetică, la care se adaugă sinonimia grafică, afixală şi afixoidală, onomastică, metaforică) se constată că sinonimia frazeologică şi cea lexico-frazeologică sunt vitregite, ele nefiind măcar menţionate în Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii (ultima ediţie, Bucureşti, Nemira, 2001). Atunci când dă echivalentul străin al unor expresii idiomatice, autoarea vorbeşte şi de sinonimie interlingvistică: a fuma ca un şarpe – fumer comme une locomotive, a trage un pui de somn – to take a nap.

Sinonimia frazeologică în limba română este titlul capitolului al treilea şi constituie, alături de capitolul următor – Sinonimia lexico-frazeologică – partea nucleară a lucrării. Sinonimele frazeologice sunt caracteristice limbii comune (ori au încetat de a mai fi simţite ca inovaţii individuale), spre deosebire de sinonimele perifrastice, care sunt produse scriitoriceşti cu vădite intenţii stilistice. În accepţiune saussuriană, sinonimia frazeologică se manifestă la nivelul langue (sistem), iar cea perifrastică, la nivelul parole (vorbire individuală). Distincţia teoretică este lămurită cu material faptic. Pentru verbul a muri, figurează următoarele sinonime frazeologice: a bea zeama clopotului, a-şi lepăda potcoavele, a da pielea popii (expresie traductibilă prin raportare la contextul etnografic), a se face oale şi ulcele, a se duce pe copcă, a da colţul, a înghiţi găluşca, a-şi pune pielea pe băţ, a trage pe dreapta, a-i cânta cucuveaua etc.; de partea cealaltă, sunt citate celebrele perifraze sadoveniene despre moarte (Doina Iliasa-Frigură identifică nu mai puţin de 38 de sinonime perifrastice, în fapt metonimii textologice): a se duce în împărăţia drepţilor, a se duce pe calea tuturor, a se duce pe celălalt tărâm, a se muta în veşnica vieţuire.

Pentru a argumenta faptul că sinonimia frazeologică e mult mai bogată decât cea lexicală, sunt prelevate mostre din diferite niveluri (registre) ale limbii. Adverbul niciodată e sinonim, la nivel lexical, cu nicicând (în limba literară), niciodinioară (în limba veche), şohan/şuhan (regionalism pentru Transilvania şi Maramureş – Pară-mi noaptea cât un an,/Pe badea nu-l uit şuhan). Cât priveşte sinonimele frazeologice, paleta e mult mai largă: la Paştile cailor, la calendele greceşti, la moşii cei verzi, când va face spânul barbă, când va da din piatră lapte, când mi-oi vedea ceafa, când o zbura porcul, când va face plopul pere şi răchita micşunele etc.

Sursele sinonimiei frazeologice în limba română sunt constituite din creaţii interne (majoritare), împrumuturi din alte limbi (minoritare) şi din calcuri după modele străine, în special franţuzeşti. Tipologia propusă e structurată pe patru paliere, corespunzătoare principalelor părţi de vorbire cu încărcătură noţională (substantiv, adjectiv, verb, adverb): 1) frazeologisme substantivale sinonime (bani gheaţă – bani peşin, coşul pieptului – cutie toracică); 2) frazeologisme adjectivale sinonime (prost ca noaptea – prost de dă în gropi, sărac cu duhul – slab de înger, tras la patru ace – scos ca din cutie); 3) frazeologisme verbale sinonime (a se lumina de ziuă – a intra bălaia-n sat, a face curte – a trage clopotele); 4) frazeologisme adverbiale sinonime (la dracu-n praznic – unde şi-a pierdut dracul potcoavele).

Aceleaşi tipuri se întâlnesc şi în cazul sinonimiei lexico-frazeologice (sintagmă impusă în cercetarea românească de Theodor Hristea, care opinează că echivalenţa semantică se stabileşte între tipuri de unităţi lingvistice diferite). Acest tip de sinonimie activează un raport de asemănare (identitate) semantică între un cuvânt şi un frazeologism: 1) arahidă – alună americană, epitaf – inscripţie funerară, angrosist – comerciant cu ridicata, bastard – copil din flori (substantive şi frazeologisme substantivale); 2) aiurit – cu capul în nori, izbitor – cusut cu aţă albă, grosolan – din topor (adjective şi frazeologisme adjectivale); 3) a bea – a trage la măsea, a descoase – a trage de limbă, a exagera – a face din ţânţar armăsar (verbe şi frazeologisme verbale); 4) greu – cu chiu, cu vai, calm – cu sânge rece (adverbe şi frazeologisme adverbiale).

Tot în capitolul al patrulea se propune şi o repartiţie stilistică a sinonimelor lexico-frazeologice (e avută în vedere stilistica lingvistică – „colectivă” şi nu cea estetică – „individuală”). Sinonimele lexico-frazeologice cunosc ocurenţe în stilul tehnico-ştiinţific (cel mai bine reprezentat din acest punct de vedere), cât şi în stilul publicistic (apartheid – segregaţie rasială, arbitru – cavaler al fluierului, summit – conferinţă la nivel înalt), juridico-administrativ (constituţie – lege fundamentală) sau beletristic (aici, frazeologismele se apropie de perifraza literară, care ţine de stilul individual).

Consideraţiile finale sunt subîntinse de pledoaria autoarei în favoarea alcătuirii unui dicţionar românesc de sinonime frazeologice, însoţit de o etimologie a acestora. Lucrarea d-nei lect. univ. dr. Mariana Andrei se recomandă prin noutatea temei – ca tip de abordare (monografică) – cercetarea descriptivă detaliată a problemei îmbrăcând o structură riguroasă, ştiinţifică şi agreabilă ca act de lectură.

Adrian Sămărescu

SINUCIDEREA

SE AMÂNĂVolumul de proză scurtă al criticului de artă Pavel Şuşară, Sinuciderea se amână, având subtitlul povestiri din vechiul regim, surprinde extrem de plăcut prin acurateţea scriiturii, dublată de o intuiţie – cu accente pasionale – a fabulosului. Pavel Şuşară respiră – practic, efectiv – printre rânduri, teme şi personaje, împrumută de la ele (şi nu invers) aura de intraductibil, de altfel şi de altceva, libertatea de a fi desăvârşit în detaliu, făcând cu mâna sau cu ochiul întregului.

Toate cele 30 de povestiri prezente în volum se derulează în marginea fantasticului, comentat într-un limbaj pitoresc şi sacadat, de o poezie luminoasă. Prinsă de fundalul ultimelor decenii ale regimului trecut, suita de acţiuni, care ţes canavaua cărţii, porneşte întotdeauna de la cotidian, de la banal, de la absenţa impresiei, pentru a creşte rapid, precum vrejul de fasole din poveste, uimind prin saltul aproape neverosimil în realitatea paralelă. Fiecare proză are o cheie, include o parabolă, care ţine de funciarul parabolei, prelucrată însă cu mijloacele din dotarea expresiei moderne. Avem de-a face cu emoţii care fragilizează, dar şi cu repere suculente, puternice, astfel încât ajunge firesc să se nască întrebarea dacă suntem puşi înaintea jurnalului secret al unei evoluţii sau în faţa unei ficţiuni literare.

Jurnalul unei disperări

Cea de-a patra carte a bucureşteanului Adrian Georgescu, intitulată Sfântu-Gheorghe. Un jurnal, reface nota şi atmosfera specifice lumii lirice a autorului. După proză scurtă şi roman, Adrian Georgescu se apleacă asupra jurnalului ca formulă sigură şi completă de sublimare a trăirii, inclusiv a celei artistice. Este surprinsă şi interpretată, în cuprinsul celor 112 pagini, vara anului 2003, pe care scriitorul şi-a petrecut-o la Sfântul Gheorghe, departe de furibundele atacuri ale deşertăciunii metropolitane. Adrian Georgescu găseşte, în aşezarea liniştită a oraşului de provincie, firele alterate din urzeala propriei existenţe, ţipătul de disperare şi atrocea renunţare de sine devenind cu atât mai grave şi mai verosimile în decorul arhaic şi pur al întinderii albastre şi verzi: „prielnică marea/neprielnic fluviul;/între mare şi fluviu viu teritoriul predilecţiei spre pierzanie/ură./Dimineaţa: destul de devreme ca soarele să se fi limpezit/dezvelindu-şi aurul;/prea târziu să mai vezi semnele nopţii”. De remarcat construcţia atipică a textului, după modelul frazei muzicale, în consonanţă cu autenticitatea elementului emoţional, de factură romantică.

SAŞA DIMOV